Miercuri, Mai 22, 2013

Mănăstirea Polovragi Gorj | Lăcaş Sfânt

Complexul mănăstiresc Polovragi este amplasat la poalele muntelui Piatra Polovragilor în apropierea Cheilor Olteţului, la marginea localităţii Polovragi din judeţul Gorj.


Este aproape de Peştera Polovragi, pe care a şi administrat-o timp de 300 de ani.

Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu şi Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).

Timp de peste un secol şi jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcaş, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, aşa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi.

Galeria Foto pe Facebook 

Manastirea Polovragi

Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul.

De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţară noastră ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud şi vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevarată cetate de apărare.

Manastirea Polovragi

Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolniţa, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738.

Contact: Monahia Evghenia Vaida | Telefon: 0253.476.196

Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce privește iconografia cât și execuția tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul.

De o parte si de alta a intrarii in pridvor se pot admira cele doua reprezentari, iconografice, unice in tara noastra ale manastirilor romanesti inchinate la Sfantul Munte Athos. Chiliile si celelalte incaperi ale manastirii sunt oranduite in jurul bisericii pe laturile de est, sud si vest, formand alaturi de zidul de incinta de pe latura de nord o adevarata cetate de aparare.





Ai trecut pe aici? Lasă un comentariu !

Comentarii   

 
silviu
0 #3 Minunatsilviu 20-06-2011 16:24
frumoasa zona și cred ca voi reveni cât de curând. frumos slideshow-ul și coloana sonoră.
 
 
Gheorghe Iulian Bocîi
0 #2 Nr. Telefon 0253.476.196Gheorghe Iulian Bocîi 04-04-2010 18:18
Incercati la acest numar de telefon 0253.476.196. Exista si unitati de cazare (pensiuni) in apriopierea manastirii si le gasiti si la noi pe site la sectiunea Cazare.
 
 
silvia
0 #1 silvia 04-04-2010 14:26
Rog frumos un nr.de telefon al Manastirii Polovragi pentru a vedea daca se poate caza o familie formata din 3 adulti si 2 copii minori in perioada 8-10 aprilie 2010
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii

  • Lacul Gâlcescu (Câlcescu) Munţii Parâng

    Cosmin 30.03.2013 15:02
    Pentru cine vrea sa ajunga cu masina, sunt multe alte locuri frumoase pe acolo, Transalpina, Obarsia ...

    Citește mai mult...

     
  • Mănăstirea Icoana - Cărpiniș Crasna Gorj

    claudia bocîi 23.01.2013 08:29
    Pe langa Manastirea Clocociov: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-olteniei/manastirea-clocociov-68214.html ...

    Citește mai mult...

     
  • Staţiunea Rânca Novaci Gorj - Munții Parâng

    Bogdan 16.05.2012 17:30
    Pentru a vedea imagini surprinse pe drumul Transalpina, pentru a afla istoricul acestui drum, pentru ...

    Citește mai mult...

     
  • Transalpina | Drumul regelui | Dn 67C

    Bogdan 16.05.2012 17:28
    Pentru a vedea imagini surprinse pe drumul Transalpina, pentru a afla istoricul acestui drum, pentru ...

    Citește mai mult...