Vineri, Mai 18, 2012
Stațiunea Rânca - Novaci Știri Dezvăluiri De ce să dăm mai mulţi bani aceloraşi incompetenţi?

În urma vizitei de câteva ore, la apusul soarelui, a ministrului turismului la Rânca, fruntaşii Gorjului se vor pune pe treabă şi vor elabora nişte strategii de dezvoltare a zonei Rânca. Cel puţin aşa se laudă preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, prin intermediul tonomatelor de ştiri din Gorj şi Dolj. Voi prezenta cum s-a gestionat unul din proiectele de dezvoltare iniţiate până acum, în Novaci, pentru a concluziona cum se vor cheltui banii şi la Rânca.

Extinderea sistemului de canalizare şi reabilitarea staţiei de epurareDupă nenumărate articole încărcate de pesimism am tot încercat să găsesc câteva motive pentru conceperea unor ştiri mai optimiste. Ei bine, vă anunţ cu părere de rău că singura doză de optimism care ar mai putea fi administrată nu se regăseşte decât în eventualele iniţiative din partea mediului privat. Deja iniţiativele venite din partea statului îmi dau numai fiori şi mă duce gândul doar la furăciunile mascate de proiectele lor.

În încercarea de a-mi scuza pornirea împotriva autorităţilor, nu că aş aştepta să înţeleagă cineva, am căutat să demonstrez că într-un stat capitalist proiectele iniţiate de instituţii ale statului nu pot avea randamentul mediului privat. În aceste instiutuţii banii publici sunt priviţi ca şi când  ar aparţine nimănui şi, pe acest principiu, sunt risipiţi cu nemiluita.

Instituţiile statului “care este”, sărăcia omului care munceşte

Dacă  acest stat ar avea şi ar fi avut instituţii capabile să gestioneze bani publici pentru a oferi randament în viitor nu am fi azi în situaţia în care suntem. La nivelul oraşului Novaci toate proiectele iniţiate de autorităţi, pe fonduri nerambursabile, au vizat doar atragerea de bani pentru firme de partid. Astfel, s-au înşirat borduri, trotuare, canalizări, staţii de epurare şi transfer deşeuri şi cam atât. Nu vreau să insinuez că ar fi ceva rău în aceste proiecte, sau că nu ar fi utile, dar atunci când câştigi la Loto şi de toţi banii îţi faci palat, aş dori să ştiu cu ce îl vei întreţine pe mai departe?

Statul a preferat să atragă aproximativ toate fondurile europene, pe principiul că statul ştie cel mai bine să le gestioneze. Acum, toate acele proiecte finalizate trebuie să-şi pună serviciile în slujba cetăţenilor şi să încazeze bani pentru ceea ce oferă. Surpriza este că s-a creat o prăpastie atât de adâncă între instituţiile statului şi cetăţeni încât cei din urmă ar face orice să saboteze proiectele statului, pentru că pur şi simplu văd în stat cel mai mare duşman al lor. Aşa s-a ajuns în situaţia în care nimeni nu vrea să plătescă pentru serviciile nou înfiinţate, iar Primăria Novaci este nevoită să stoarcă bugetul local pentru a ţine acele proiecte la limita falimentului.

 

Încă din prima clipă în care UE a început  alocarea fondurilor nerambursabile, ar fi trebuit ca statul să înfiinţeze puncte de informare şi să susţină iniţiativele private de accesare a fondurilor, pe criterii de performanţă. Toate acestea, fără ca cei aflaţi la cârma dirijării fondurilor să nu facă altceva decât să ţină calea şpăgilor, venite de la cei pentru care managementul se bazeză doar pe corupţie.

Fac afaceri mari, dau bani şi la lăutari

Proiectare Executie CanalizareInstruire AngajatiPublicitate Canalizare

Vă voi prezenta pe scurt cum a gestionat Primăria Novaci, supravegheată de Consiliul Judeţean Gorj, unul dintre proiectele finanţate din fonduri europene şi vă voi lăsa să trageţi propriile concluzii referitor la capacitatea acestora de a oferi un management de calitate.

Novaciul a beneficiat de fonduri europene, la nivel de comunitate, pentru două proiecte:

1.   Extinderea sistemului de canalizare şi reabilitarea staţiei de epurare

2.   Staţie sortare/transfer deşeuri.

Despre cel de-al doilea proiect s-a mai „bătut apa în piuă”, aşa că azi mă voi opri la primul, care a adus mai multe nemulţumiri decât bucurii în zonele de extindere a canalizării.

Valoarea totală a proiectului, “Extinderea sistemului de canalizare şi reabilitarea staţiei de epurare”,  este de 1.115.996 euro cu TVA.

Licitaţia de executare a lucrărilor a fost atribuită firmei Grup Primacons SRL pentru suma de 552.937 euro + TVA, dar, conform informaţiilor furnizate de Primăria Novaci, suma achiată la finalul lucrărilor a fost de 486.682 euro. Toate bune şi frumoase, s-a obţinut un preţ bun pentru proiectare şi execuţie, dacă ne raportăm la valoarea totală.

Aşa că, pe principiul că banii sunt ai nimănui şi au rămas destui, s-a început alocarea lor şi pentru alte servicii.

Serviciile solicitate în continuare de către Primăria Novaci au fost în valoare de 16.140 euro în contul Consiliului Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, un patronat cu sediul în Craiova,  pentru instruirea personalului care urma să întreţină staţia de epurare. Se poate vedea în răspunsul primit că nu s-a făcut nicio angajare, dar au fost facute cheltuieli pentru instruirea personalului fictiv de 20 de persoane (paradox de Novaci).

Alţi  10.395 euro au fost adjudecaţi firmei Truevision SRL din Craiova, pentru servicii de publicitate, servicii enumerate în răspunsul primit, multe inutile. Pentru un astfel de proiect ar fi fost necesare servicii de publicitate de cel mult 2.000 de euro, restul fiind desigur cadou.

Ar mai fi 7.430 euro cheltuieli de consultanţă, 7.000 euro cheltuieli de audit, 4.308 cheltuieli cu dirigenţia de şantier, fără număr, fără număr, fără număr.

Aaspuns 544 Canalizare Novaci 1Raspuns 544 Canalizare Novaci 2Raspuns 544 Canalizare Novaci 3

În urma acestei extinderi a fost spart asfaltul de pe strada Valea Gilortului, s-a înşirat canalizarea, s-a acoperit şanţul şi cam atât. Nu s-a făcut nicio traversare a străzii pentru noua canalizare, astfel, toţi cei care doresc să beneficieze de această utilitate vor fi nevoiţi să spargă asfaltul şi să-şi facă singuri racordarea. În proiect nu a fost prevăzută şi reparaţia părţii carosabile, deşi valoarea iniţială a fost umflată până la refuz.

Au rămas locatarii cu fântâni compromise, 3 km de canalizare utilizabilă doar pentru 40% din locatari şi o staţie de epurare reabilitată şi neutilizată.

Am preferat să nu sap mai adânc în acest proiect pentru că pur şi simplu este scârbos din orice punct de vedere :), dar promit că o voi face în cazul proiectelor care se desfăşoară şi se vor desfăşura la Rânca. Am vrut doar să vă faceţi o idee despre strategiile de dezvoltare care vor urma pentru zona Rânca.

Temă de casă:

De ce să dăm mai mulţi bani aceloraşi incompetenţi? Mai bine externalizaţi zona turistică Rânca şi lăsaţi investitorii privaţi (care s-au dovedit cu adevărat manageri, reuniţi într-o asociaţie), să elaboreze strategii şi să administreze fondurile. Altfel, Rânca va fi doar un eşec pe bani mulţi.

O staţiune montană franceză, pentru cei interesaţi: Courchevel station de ski Savoie France
publicat de BigBid Ro

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Comentarii

  • O sa fim acolo ;)) ca si anul trecut.. mai vine cineva din Valcea??? Citește...
    scris de George TKL
  • Este o vreme superba la Ranca e soare si cald cu zapada pana la brausi viscolul iti adie pe la urech... Citește...
    scris de marian
  • Oare doar primarul este vinovat? Se spune că ”fiecare popor are conducătorii pe care îi merită”. Nu ... Citește...
    scris de BigBid Ro
  • nu se mai poate continua in ritmul asta,,,toate comunele vecine au toate strazile si ulitele asfalta... Citește...
    scris de Cristi Schiopoiu

Autentificare / Înregistrare

BigBid Ro ...mizați pe noi
Portal Novaci Rânca pe Google+
Portal Novaci Rânca pe Facebook
Portal Novaci Rânca pe Twitter
Yahoo Messenger