De mai bine de un an, pe Portalul Novaci-Rânca, a fost demarată o amplă campanie prin care se încearcă scoaterea în relief a imcompetenţei care zace în birourile celor două primării, pline de şpăgari, care au tras lozul câştigător atunci când şi-au însuşit administrarea defectuoasă şi mai mult în interes propriu a viitoarei staţiuni Rânca. Punem la dispoziţia autorităţilor şi a investitorilor câteva idei cu speranţa unei mai bune colaborări între mediul privat şi primării cu scopul dezvoltării durabile a zonei.
Vă demontram că, deşi terenurile de la Rânca sunt proprietate privată , s-a făcut un blat între conducerile obştilor, care ar trebui să deţină terenurile de sub staţiune, şi primari, blat din care nu prea au avantaje decât cei implicaţi şi acoliţii lor. Astfel obştile nu revendică terenurile, preşedinţii obştilor sunt sprijiniţi şi acoperiţi de primari, iar pentru interesul public şi adevăraţii proprietarii “dumnezeu cu mila”. La câţi “judecători, procurori, poliţişti, cadre militare cu grade mari şi alţi funcţionari importanţi pe la stat” şi-au "tras" vile la Rânca nu ne mai miră că ilegalităţile sunt la ele acasă.
Aş da uitării în orice clipă aceste abuzuri, de altfel întâlnite la tot pasul în România, pentru că nu degeaba ne-a dat CEDO termen un an şi jumătate pentru rezolvarea problemelor proprietăţilor confiscate de comunişti, dacă mi s-ar dovedi că se urmăreşte şi se doreşte cu adevărat crearea unei staţiuni europene la Rânca.
Dar având în vedere că cel mai important demers al celor două primării, Baia de Fier şi Novaci, este procesul intentat de prima celei de-a doua pentru revendicarea administrativă a unor terenuri, cu scopul de a le concesiona cât se poate de legal ca şi până acum, mă face să iau atitudine şi să demonstrez din nou că atât incompetenţa cât şi corupţia care şi-au făcut domiciliu stabil în ele nu generează decât sărăcie şi este o povară pentru interesul public.
În atenţia autorităţilor şi a investitorilor, idei pentru o dezvoltare durabilă